Recomandare – Mihai Tucan, CEO Creative ONES (program de facilitare a evoluției personale)

In general sunt dornic de a urmări obiective profesionale provocatoare pe care sa le depășesc cu ușurința, dar intr-un moment de slăbiciune, in care totul parca mergea anapoda (cel puțin in felul in care interpretam eu in acele momente), căutând diverse soluții, parca de fiecare data ajungeam mai mult sa mă împotmolesc simțindu-mă singur si fără sprijin, urmând ca apoi sa am si unele atacuri de panica, depresii si lipsa de motivație.

Am decis sa investesc in mine, sa merg mai departe si sa depășesc aceste stări iar in urma ședințelor cu Răzvan, am realizat singur faptul ca principalele limite mi le impuneam eu însumi de fapt si am început sa lucrez mai mult cu mine, aprofundând si exersând tehnicile de autocontrol învățate.

Asadar, am realizat astfel faptul ca totul depinde de mine de fapt, ca îmi pot controla atât de simplu stările si felul in care percep lumea si întâmplările din jur, ceea ce m-a ajutat sa evoluez atât de mult.

Da, totul depinde de noi, de felul in care interpretam si alegem sa acționăm, iar eu am realizat singur aceste lucruri dar începând de la primele ședințe de dezvoltare personala pe care le-am parcurs cu Razvan.

Mihai Tucan, CEO – Creative ONES | mihai.tucan@creative-ones.com | 0723367376